Help
vali-tomescu.jpg (197.45K)
Number of downloads: 0
Vali Tomescu (35 de ani), antrenorul din spatele aurului olimpic la maraton cucerit de Constantina Diţă în 2008, s-a întors definitiv în România. După 10 ani petrecuţi în SUA, el s-a stabilit în Braşov, unde se menţine în formă fie alergând sub Poalele Tâmpei, fie slalomând cu bicicleta pe străzile din centrul oraşului. Într-o vizită de 24 de ore prin Bucureşti - "am venit cu o maşină împrumutată, eu n-am încă"- a făcut-o şi la ProSport - "îmi place, se văd ţevile din tavan la voi. E ca-n Statele Unite", zice Vali cu un ochi la şedinţa de sumar în care Gigi sau Mitică ţin capul de afiş.
De obicei se vine pentru vacanţă în România, nu?
Nu! Eu m-am săturat de Statele Unite! Am mers pe refrenul melodiei "One way ticket" de data asta şi în proporţie de 90 la sută voi rămâne în România. Am fost profesor şi antrenor de educaţie fizică la Universitatea Lafayette din Louisiana, unde am luat o grupă de semifond şi trebuia să-i fac pe studenţi competitivi în trei ani. Eu i-am făcut în opt luni şi jumătate şi au luat medalii la Campionatele Universitare după o pauză de cinci ani! Erau modeşti, dar i-am urcat pe podium. Spre exemplu, pe o fată, Jenna Picou, am luat-o de la 12:29,00 la 3.000 m obstacole şi am adus-o la un rezultat de 11:24,00.
Dar cum te-ai adaptat în America acum 10 ani?
Am visat de tânăr să ajung acolo şi apoi să merg la Olimpiadă. Eu n-am fost un atlet de top, alergam la 800 şi 1.500 m, dar eram mai slab ca fetele pe distanţele respective. Când am ajuns în SUA, după ce făceam pregătirea de dimineaţă cu Puşa mă duceam la Universitatea din Boulder. Intram la grămadă cu studenţii în bibliotecă şi nici nu ştiau cine sunt. Mă dădeam şi eu student pe acolo şi dacă m-ar fi întrebat cine sunt le-aş fi spus că "un student internaţional". Şi aşa ajungeam să mă documentez pe anumite subiecte, le printam şi învăţam acasă noaptea. Cam asta am făcut câţiva ani şi pot zice că am fost un autodidact, nu puteam antrena după ureche.
După ce-ai stat în Boulder (Colorado) atâţia ani, în ultimul te-ai mutat în Lafayette… Cum te-ai simţit acolo?
Izolat din punct de vedere al vieţii sociale. Din cauza statutului, al diferenţelor de cultură, viaţa socială în SUA pentru mine a fost o latură mai dificilă. Într-un oraş mai mic trebuie să fii un model pentru studenţi sau pentru colegii tăi. Lafayette e în zona franceză a Americii, în zona de sud, deasupra New Orleansului. Te adaptezi un pic mai greu, acolo sunt temperaturi foarte ridicate, de 40 de grade Celsius, iar antrenamentul îl începeam dimineaţa, la 5:30. Acolo, şcoala e pe primul plan şi apoi sportul, poţi să fii tu viitor campion mondial. Iar ca bani, primeam un salariu de clasă de mijloc. Nu depinde cât faci, ci cât cheltuieşti. În viaţă nu banii sunt principala ţintă.
Dar ce?
Să-ţi întemeiezi o familie spre exemplu. Unul dintre principalele motive pentru care m-am întors este Alexandra, prietena mea, cu care stau în Braşov.
"Puşa va străluci în continuare"
Ce te-a impresionat la revenire?
În România vezi lume tristă pe stradă, cu mintea frământată de gânduri. Eu când trec pe lângă oameni obişnuiesc să le zâmbesc şi să dau din cap. În America aşa se face. Dar ei se uită la mine, se opresc puţin în loc şi mă privesc apoi cu o privire întrebătoare. Presupun că zic: Ce-i cu ăsta, de unde vine? Or crede că sunt nebun! Chiar mi-a spus un prieten: Ai grijă să nu-ţi iei bătaie. Eu n-o fac intenţionat. Oricum, văd un progres în România la orice capitol, de fiecare dată când ajung în ţară. Dacă ai educaţie şi eşti bun în domeniul tău şi în România, te ridici.
Cu Puşa cum mai eşti?
Vorbim foarte rar, fiecare cu viaţa lui. Ştiu că se antrenează pentru Londra şi sunt convins că va străluci şi acolo. Îi doresc mult succes şi sunt sigur că va mai avea multe de demonstrat.
Te-a tentat vreodată să fii preparator fizic la o echipă de fotbal?
Nu. Dar antrenorii de fotbal cel mai bine cotaţi în lume au întotdeauna un preparator fizic foarte bine pregătit care în proporţie de 50% provine din atletism.
Fără atletism ar exista viaţa ta?
Clar, nu! Uite, am luat un băiat de 25 de ani din Haţeg, Beniamin Răsădea îl cheamă, pe care-l voi antrena! Sper să-l aduc la barem A olimpic la maraton, dar nu acum pentru Londra. Dar dacă voi mai lua medalie şi cu el, să zicem la Rio, crezi că printre Gigi şi Mitică, la şedinţă, ar intra şi acest băiat!? Nu-mi răspunde, ştiu răspunsul...
_____________________________________________________________________________________________________________________________________________
Dupa parerea mea, este mult mai bun acest articol decat ceva cu Gigi Becali sau Dragomir & Iancu.
Le este foarte greu ziaristilor romani sa gaseasca adevaratele valori ale Romaniei! (Eu cred ca nici nu incearca sa le gaseasca! Cand spune Gigi s-o suga Dragomir e de 500 de ori mai pretios pentru ei
)
.
